Te-ai emoționat tot, nu? Ai simțit cum se zbârlește părul pe tine, cum ți se inundă ochii de lacrimi și ți se pune un nod în gât… de neputință. De adevăr. Te-a făcut să plângi bețivul satului. Bravo, bă, române!
* La fel te-ai păcălit și când a fost să donezi din nimicul tău pentru “Cumințenia Pământului“.
Te-au răscolit cu jumătăți de adevăruri și brusc te-ai simțit patriot. Te-ai simțit că și cum ai fi parte din familie și e musai să îți ajuți familia. Ca și cum existența ta are totuși un scop măreț și donația asta e fix lucrul care poa’ să îndrepte toate căcaturile din viața ta de până acum.
* Tot cam așa suna discursul și când cu Roșia Montană.
Ce dramatică și curajoasă era Maia… Frumoasă reclamă. Doar atât. O reclamă. Cam ca alea lacrimogene pe care le fac marile magazine de Crăciun.
- Protestul lui Radu Pietreanu (da, de la Vacanţa Mare)… pe ăla îl ştii? La el ai plâns?
- Scrisoarea lui Tudor Chirilă către liceeni, o ştii? Ţi-a atins vreo coardă sensibilă?
- Cu Taxi ai fredonat despre spaţiile mici? A?
- Da’ spoiala de patriotism o ştii?
Vezi tu, mă, române… amestecul asta de durere, neputință, bocet, jale, patimi, nedreptate, teamă, bucurie și speranță… asta-i “dorul” ăla de nu pot ăștia să-l traducă în alte limbi. Ăsta-i focul ăla mocnit de-l scormonesc care cum pot, când e nevoie. Și tu, ca prostu’, îl stingi și îl aprinzi la comandă… dar pare că pierzi tot timpul momentul potrivit.
P.S. De fapt, dilema mea este dacă, la cocarda tricoloră, roşul trebuie să fie în centru sau la exterior?… Celentano are ambele modele, că n-au ştiut nici ei care-i ăla corect şi, în plus, nu te iei după orice om beat…
LE: Trebuie să vă arăt şi poezia lui Andrei Huţuleac.
Pingback: Centenar pe obligate - Denisa Irimia