Stă în faţa mea, pregătită să se justifice. Pare că şi-a repetat de multe ori, în gând, cuvintele pe care urmează să le spună. Ca să se convingă pe ea. E scundă, blondă, cu ochi verzi-gălbui ce ascund cu grijă secretele unei lumi învolburate, şi-o văd cum îşi indreaptă coloana, semeaţă, de parcă ar vrea să exprime cu tot corpul hotărârea luată:

“- Băi, simţeam nevoia de o schimbare. După 10 ani…
– Şi nu puteai să te tunzi?!”

Continue reading →