Ţara Minunilor

Gânduri după 20 de zile de #rezist

Hai să vă iau la o plimbare. O plimbare cum rar se întâmplă să fac însoţită. O plimbare pe care ar trebui să o facem cu toţii. Şi nu doar până în Piaţa Victoriei. O plimbare mai lungă. Mult mai lungă. Bear with me.

bearwithme

  • #long2belong

Pe 31 ianuarie oamenii au ieşit în stradă pentru că prietenii lor, oameni în care aveau încredere, au ieşit în stradă. Nu era nevoie de nimic mai mult.

Apoi au ieşit pentru că au găsit acolo vechi prieteni sau prieteni noi, cu aceeaşi dorinţă ca şi ei: “Vrem o viaţă decentă”.

Adăugăm în acest mix atitudinea guvernanţilor, aroganţa cu care au fost trataţi cei ieşiţi în stradă, micimea la care au fost reduşi. Lucruri pe care cei de până în  40 ani, majoritar, le-au luat personal. Şi pe bună dreptate. Au ajuns la capăt de om frumos.

Un atac la principiile unui om decent din România a dus România spre cele mai mari proteste de după ’89. Atât. A fost un atac personal. A fost un atac de genul: “Esti atât de ameţit încât nu mai contează ce-ţi facem noi”. A fost un viol. 

Omul decent a spus un NU răspicat, a impus condiţii să nu se mai întâmple şi a arătat consecinţele pe termen lung prin Marşul Copiilor şi nu numai. Dar n-a contat. Şi nu contează. Miza e mult mai mare de atât. 

Ce au subestimat guvernanţii? Nevoia românului de a se regăsi, într-un fel sau altul. De a se simţi în siguranţă, printre ai lui. Scriam acum ceva timp că românii “long to belong”. Nicio ţara nu i-a acceptat cu braţele deschise şi nimeni n-a făcut eforturi, mai mult decât necesar, să îndrepte aceste neajunsuri. 

Românii nu sunt buni, nu sunt răi, nu sunt patrioţi dar ştiu să recunoască al dracului de bine când sunt nedreptăţiţi, indiferent de standardele relative ale dreptăţii. Şi când standardele devin atât de relative ca acum, românii ştiu unde este linia de demarcaţie. Ştiu unde să se delimiteze în raport cu ăia răi, dar oare ştiu unde să se poziţioneze în raport şi cu ceilalţi? Ştiţi voi, ceilalţi, care cică n-au votat, nu le pasă, nu îi doare… Nope. 

Un “Hai!” cu tricolorul în mână nu e de ajuns pentru cei care n-au votat. E nevoie de altceva. E nevoie de încredere, consecvenţă şi acţiuni concrete. Ăştia s-au mai fript de câteva ori cu ciorba… şi sunt cei mai demoralizaţi.

  • Abrogare / Demisie / Guvern nou

Aşa şi? PSD poate face un guvern nou în 3 ore. Nu te ajută cu nimic. Absolut nimic. Poate să îl aducă pe Făt Frumos din Lacrima… dacă şi ăsta respectă ordinele de la centru, e degeaba. E la fel. E o caracatiţă. Că e Grindeanu sau Făt Frumos nu va face mare diferenţă. De asta soluţia nu e în stradă. De asta îi doare în cot de cei 200 de oameni adunaţi în timpul săptămânii în faţa Guvernului. Pot scoate pe bandă rulantă un nou guvern, două, trei, câte vreti… până nu au rezultate în Google oamenii propuşi. Dar vor fi aceeaşi oameni în spatele lor. 

Cu ce ne ajută? Tu câtă încredere ai avea într-un nou guvern PSD? Mai multă decât în ăsta de acum? Vei fi mulţumit şi vei elibera Piaţa Victoriei? Până când? La prima abatere vei fi tot acolo? Aha. Nişte incompetenţi. Şi noi, şi ei.

  • Soluţiile nu sunt în stradă

M-am săturat să tot sărim etape. Înţeleg că am pierdut mult timp şi că presiunea e mare dar serios acum… Când vrei să recuperezi, în primul rând, trebuie să înţelegi cât ai de recuperat!

  • 1903 Ford Motor Company vinde prima maşină!
  • 1907 Răscoala tărănească, Flămanzi, Botoşani – “Noi vrem pămant!

Aşa firavi cum sunt, avem aceşti muguri de democraţie, patriotism, apartenenţă, decenţă şi viitor comun. Hai să nu îi zdrobim doar pentru că nu sunt destul de înfloriţi cât să lupte cu caracatiţa. Caracatiţa a avut peste 50 de ani de dezvoltare, în beneficiul propriu, fără să o întrebe nimeni de nimic. Noi avem câţiva ani de proteste, asezonaţi cu întrebări şi presiuni din toate părţile: “De ce Roşia Montană?”, “De ce aţi adus copiii?”, “Voi nu aveţi cursuri dimineaţă?”, “De unde aveţi lanterne?”, “De la ce televiziune eşti?”

  • Uniţi salvăm… sau reconstruim?

Trăim într-o vreme în care puterea colectivă a indivizilor pe reţelele sociale a atins apogeul – conţinut, interactivitate şi influenţa – dar cele mai importante lucruri NU sunt legate de tehnologie. Sunt oamenii. De asta, când vrei să slujeşti un popor, îi oferi poporului un loc la masa de discuţii:

“The future is not some place we are going, but one we are creating. The paths are not to be found, but made. And the activity of making them changes both the maker and the destination.”

― John H. Schaar

Standard

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *