Măi băieţi şi fete, creşte activismul politic în noi ca aluatul lăsat la dospit. Asta e un fel de “silver lining” la situaţia în care ne aflăm noi, ăştia de-am mai rămas pe-acasă pentru că încă ne căutăm scuze să nu plecăm.
Mă uit în stânga: unii care luptă cu “statul paralel’’, mă uit în dreapta: unii care îşi trag de mânecă oamenii din bula lor să iasă la vot sau în stradă, mă uit în urmă: aia de nu-i interesează până nu li se întâmplă lor. Şiiii, soluţia supremă: boicotul.
La cât de vocală, câţi susţinători influenceri şi ce reach are campania asta de “însănătoşire a Romaniei” sau de arătare cu degetul a fărădelegilor, eu aş premia-o la ceva festivaluri. Păcat că nu se valideaza şi cu nişte conversii mai răsărite. Până boicotăm, nu vreţi s-o optimizăm?
Deci, dai din coate, dai cu cotul sau e cotul şi pişcotul?
De fapt, dacă stau să mă gândesc mai bine… n-au făcut şi americanii campania asta când cu Trump? Mdeah, pare că nici ei n-au avut rezultate mai bune.
P.S. Mai ştiţi bancul ăsta?
Femeia de serviciu, proaspăt violată, la interogatoriu, descrie cum s-a trezit faţă în faţă cu făptaşul, pe coridor…
-Bine, dar de ce nu ai încercat să fugi?!?
-Păi unde să fug, maica? În stânga perete, în dreapta perete, în spate d’abia spălasem…
Ar merge și o grevă fiscală. Ca garnitura la meniu.