Măi băieţi şi fete, creşte activismul politic în noi ca aluatul lăsat la dospit. Asta e un fel de “silver lining” la situaţia în care ne aflăm noi, ăştia de-am mai rămas pe-acasă pentru că încă ne căutăm scuze să nu plecăm.
Mă uit în stânga: unii care luptă cu “statul paralel’’, mă uit în dreapta: unii care îşi trag de mânecă oamenii din bula lor să iasă la vot sau în stradă, mă uit în urmă: aia de nu-i interesează până nu li se întâmplă lor. Şiiii, soluţia supremă: boicotul. Continue reading
Dacă eu şi România am fi pe canapeaua psihologului să vorbim despre relaţia noastră, aş spune sincer că n-am iubit-o niciodată. Am luat-o de-a gata şi, ca pe orice cal de dar, n-am căutat-o la dinţi.
Dacă eu şi România ne-am întâlni pe pod în Tineretului, sub o ploaie fierbinte de vară, aş încerca să o apăr de vicisitudinile vremii, cel puţin până ajungem la un adăpost. Continue reading
Ante-scriptum:
DESCÂNTÁ, descî́nt, vb. I. 1. Intranz. (În practicile magice) A rosti descântece însoțite de anumite gesturi magice pentru a obține îndepărtarea unui farmec, vindecarea de o boală sau de o patimă etc. ** Tranz. A fermeca, a vrăji (rostind descântece). 2. Tranz. A certa, a mustra, a bate la cap. – Lat. discantare.
Mă uit la Emmanuel Macron cum a devenit el, la 39 de ani, cel mai tânăr preşedinte din istoria Franţei. Mă uit cum a obţinut o victorie categorică în faţa extremistei Marine Le Pen. Şi aproape mă bucur. Aproape. Mă gândesc că poate nopţile petrecute de români în frig în Piaţa Victoriei au schimbat puţin perspectiva celor ce guvernează. Sau aşa îmi doresc.
Îmi amintesc că 77% dintre români cred în miracole şi îmi amintesc de pancarta asta:
Hai să vă iau la o plimbare. O plimbare cum rar se întâmplă să fac însoţită. O plimbare pe care ar trebui să o facem cu toţii. Şi nu doar până în Piaţa Victoriei. O plimbare mai lungă. Mult mai lungă. Bear with me.
Ce te faci când nu mai vrei să fii om frumos? Păi ce dracu’ să te faci? Ce erai şi înainte.
Continue reading
Te-ai emoționat tot, nu? Ai simțit cum se zbârlește părul pe tine, cum ți se inundă ochii de lacrimi și ți se pune un nod în gât… de neputință. De adevăr. Te-a făcut să plângi bețivul satului. Bravo, bă, române!
Aşa te bucuri de ele când ai nevoie să faci cumpărături dar aşa de rău te încurcă în restul timpului…
Bucureştiul are acum 10 mall-uri, cel puţin un milion de sacoşe cu roţi şi o populaţie de aproape 2 milioane de suflete rătăcite. Mai precis, 2.183.091 de suflete rătăcite. Neoficial, suntem peste 3 milioane. Densitatea populaţiei: 8.260/km2. Horror. Continue reading
Mă simt ca Alice în Ţara Minunilor, zău! Nici nu ştiu dacă e de râs, e de plâns sau e de dus la 9. Îmi tot repet că n-are ce să se mai întâmple să mă şocheze şi, de fiecare dată, realizez că mă mint singură. România e mereu surprinzătoare.
