Mă ia Dana, “colega mea”- o ştiţi, că doar au scris şi melodii despre ea – ca din oală, să merg la Piatra Craiului că cică e cu SMS Biz Camp, că Marta, că Manafu, că influenceri. Zic, bine, mă! Ea, săraca, se aştepta ca eu să fiu o companie mega plăcută, să fac glume smart şi un mingle de milioane. Continue reading
Author Archives: Denisa
Blogurile de parenting se închid când creşte copilul?
Nu, serios acu’. Se închid?
Adică îmi imaginez că unele mai răsărite îşi dezvoltă în ăştia 10 ani nişte servicii conexe: cărţi pentru copii, tricouri cu mesaje, etc. şi câteva se transformă în bloguri de crescut adolescenţi rebeli până îşi face adolescentul rebel vlog, dar restul? Restul se închid? Devin bloguri generale, de reţete, de “lifestyle”? Cam care e termenul de valabilitate al unui blog de parenting? Când expiră, dom’le? Nu mai faci parenting când creşte copilul?! Chiar întreb pentru un prieten. Continue reading
Dai din coate, dai cu cotul sau e cotul şi pişcotul? O punem de-un boicot?
Măi băieţi şi fete, creşte activismul politic în noi ca aluatul lăsat la dospit. Asta e un fel de “silver lining” la situaţia în care ne aflăm noi, ăştia de-am mai rămas pe-acasă pentru că încă ne căutăm scuze să nu plecăm.
Mă uit în stânga: unii care luptă cu “statul paralel’’, mă uit în dreapta: unii care îşi trag de mânecă oamenii din bula lor să iasă la vot sau în stradă, mă uit în urmă: aia de nu-i interesează până nu li se întâmplă lor. Şiiii, soluţia supremă: boicotul. Continue reading
Hello Week-end, You Sexy Bastard!
Dacă scriam pentru VICE, textul ăsta ar fi trebuit să înceapă cu “am fost la evenimentele de pe Facebook ca să nu trebuiască să o faci tu”.
Delete! Delete! De la capăt. Hai să vedem ce vom povesti luni, la birou, că am făcut în week-end. Am încropit o listă cu locuri de mers, lucruri de făcut, chestii de trăit şi experimentat, cât să ai ce să spui la cafeaua de dimineaţă. Acum, na! Vă alegeţi şi voi câteva din listă. Nu le vomitaţi pe toate că se prind oamenii. Continue reading
Nu-i de glumă cu râsul
– Tu nu ştii cum e să stai o zi întreagă cu colegii, îmi zice Andrei pe un ton de zici că venea de la muncile câmpului, nu dintr-o plimbare cu clasa.
-Ă?
-Extenuant!!! Tu nu ştii cum e să râzi o zi întreagă… E foarte obositor.
Oare ştiu? Mai ştiu? Am ştiut vreodată? Sigur c-am ştiut! Mai ştiu?
Nu-i de glumă cu râsul, e chiar foarte serios.
Munca, mintea şi inima
Stă în faţa mea, pregătită să se justifice. Pare că şi-a repetat de multe ori, în gând, cuvintele pe care urmează să le spună. Ca să se convingă pe ea. E scundă, blondă, cu ochi verzi-gălbui ce ascund cu grijă secretele unei lumi învolburate, şi-o văd cum îşi indreaptă coloana, semeaţă, de parcă ar vrea să exprime cu tot corpul hotărârea luată:
“- Băi, simţeam nevoia de o schimbare. După 10 ani…
– Şi nu puteai să te tunzi?!”
Nu există loc mai mişto de călătorit decât în mintea altui om!
Când ştii că timpul e atât de puţin, prioritizezi uneori greşit. Le prioritizezi pe ale altora înaintea alor tale. Toţi facem asta într-o oarecare măsură, altfel am fi cu toţii nişte egoişti insuportabili. Atât de egoişti încât n-am mai avea în jur pe nimeni cu care să fim egoişti.
Ăştia de lângă noi ne înghit aşa, cu bune şi rele, din moment ce n-au plecat la prima dovadă de egoism. Noi… ne recompensăm după posibilităţi. Uneori mai mult decât e cazul, alteori deloc sau chiar mai rău. Continue reading
Eu şi România: it’s complicated
Dacă eu şi România am fi pe canapeaua psihologului să vorbim despre relaţia noastră, aş spune sincer că n-am iubit-o niciodată. Am luat-o de-a gata şi, ca pe orice cal de dar, n-am căutat-o la dinţi.
Dacă eu şi România ne-am întâlni pe pod în Tineretului, sub o ploaie fierbinte de vară, aş încerca să o apăr de vicisitudinile vremii, cel puţin până ajungem la un adăpost. Continue reading